Edi Grosu (Delko) conducând evadarea din etapa a doua din Tour de la Provence 2021

Edi Grosu, obiectiv atins în Tour de la Provence

Cu o evadare destul de consistentă de 149 de km în etapa a doua și cu un loc 9 în cea de-a patra, Edi Grosu este în grafic în ceea ce privește reintrarea în formă pentru acest început de sezon. Rutierul român de la Delko se pregătește intens pentru principalul obiectiv din acest an, Olimpiada de la Tokyo.

Tour de la Provence a fost a doua cursă pentru Edi Grosu de la debutul acestui sezon de ciclism. Dacă în Etoile de Besseges, românul s-a mulțumit doar să adune kilometri în șa, în Tour de la Provence, Grosu a mărit puțin ritmul pentru a acumula și ceva ritm de cursă. Iar în etapa a doua a făcut-o excelent, încă din start când a și plecat într-o evadare de aproape 150 de km. Românul alături de ceilalți patru colegi de evadare au fost prinși când mai erau 25 de kilometri până la final.

Campionul mondial Julian Alaphillipe a fost implicat într-o căzătură, dar fără repercursiuni în ceea ce privește evoluția sa din etapele următoare. Francezul de la Deceuninck – Quick Step a terminat pe locul 2 la general, după columbianul de la Ineos, Ivan Ramiro Sosa (câștigătorul Turului Sibiului 2018).

În ultima etapă (a patra), Edi Grosu a reușit să țină pasul cu sprinterii de clasă din World Tour, dar românul nu a urcat mai sus de locul 9. Chiar și așa punctele l-au propulsat pe Grosu pe un loc 6 în clasamentul tricoului verde, cel acordat sprinterilor, câștigat de Davide Ballerini (Deceuninck – Quick Step), italianul având două victorii de etapă.

Edi Grosu: Așa încep eu sezoanele. Am nevoie de timp și kilometri de cursă!

Edi Grosu și-a atins astfel obiectivul în ceea ce privește pregătirea, el având planul bine făcut pentru acest început de an. „Am vorbit cu staff-ul înainte de cursă și le-am spus că vreau să merg pentru a acumula kilometri. Acest lucru este important pentru mine în căutarea unei condiții fizice mai bune. La începutul sezonului este întotdeauna greu, trebuie să merg mult și să încerc să ating forma bună. Asta a fost tactica zilei în etapa a doua: sî muncim în fruntea cursei. Știam că probabil nu voi avea capacitatea de a mă bate cu cei mai buni la final, așa că era mai bine să încerc să plec de la început pentru a putea sta în față și pentru a merge într-un ritm bun”, a declarat Edi Grosu după evadarea de 150 de kilometri din etapa a doua, pentru directvelo.com

„Nu este vorba despre greutatea mea. Am nevoie doar de timp. Sunt profesionist de opt ani și așa a fost întotdeauna așa pentru mine la începutul sezonului. Știu că voi fi bine în martie. Speram să ajung în formă bună la Paris-Nisa, dar echipa nu este invitată. Voi găsi alte curse unde să mă pot remarca. Cu situația aceasta, cu Covid-19, este greu să faci planuri pe termen lung”, a spus omul de la care România speră să facă o minune la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Cam așa se pregătește o etapă la DELKO, echipă procontinentală, adică din al doilea eșalon valoric al ciclismului mondial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *