Implicare prin comunicare

Comunic, deci exist! Acest principiu a fost dezvoltat de publicitarul francez de succes, Jacques Seguela. Ei bine, Valentin Popescu, directorul de marketing sportiv și comunicare de la Alexandrion Goup a readus în prim plan acest principiu esențial pentru succes. Iar Fundația Alexandrion a ales să comunice, deci să existe, prin sport. Și asta se întâmplă de câțiva ani, iar în această perioadă grea pentru omenire, mai mult ca oricând, Fundația Alexandrion și-a reînoit parteneriatele, dar a și susținut acțiuni cu un impact major în sportul de masă.

Când lumea bună a sportului se întrunea la cea mai mare gală dedicată sportului românesc, pe 5 februarie 2020, la Gala Trofeelor Alexandrion 2020, nimeni nu-și imagina că în foarte scurt timp lumea va arăta complet diferit. Dar asta nu a împiedicat oamenii dedicați să își onoreze obligațiile și să țină aproape fanii de lumea sportului.

Gala Trofeelor Alexandrion 2020, cea mai mare gală anuală a sportului românesc

Comunicarea nu se pierde, se transformă!

Fundația Alexandrion, prin Valentin Popescu, directorul de marketing sportiv și comunicare, a reușit să se adapteze noilor condiții și a continuat proiectele vechi sau după caz a demarat altele noi, în ton cu noua stare excepțională pe care a traversat-o societatea în general și sportul în special. Așa au apărut interviurile online făcute de Fundația Alexandrion cu protagoniștii de la Gala Trofeelor Alexandrion 2020. “Cum vă descurcați, cum vă adaptați, cum vă antrenați?”, au fost primele întrebări la care Ana Maria Brânză, Marian Drăgulescu și Bianca Pascu au răspuns pentru fanii lor.

Marian Drăgulescu, speranța României la o medalie la JO Tokyo 2020 și unul dintre câștigătorii de la Gala Trofeelor Alexandrion 2020

Perioada fără întreceri sportive a fost grea, dar Fundația Alexandrion a arătat partenerilor că este lângă ei, mai ales la greu. Așa se face că pentru sezonul 2020-2021, unul cu multe probleme, FC Petrolul Ploiești a rămas cu un partener de încredere, Alexandrion Group. Parteneriatul, aflat la al șaptelea an consecutiv, este un semn că lucrurile bune trebuie să continue.

Fundația Alexandrion este unul dintre cei mai implicați parteneri pentru sportul românesc. Cheia succesului acestor acținuni are un nume, Valentin Popescu, directorul de marketing sportiv și comunicare, de la Alexandrion Group. Cu o experiență de invidiat și cu două pasiuni care s-au îmbinat perfect în meseria sa, Valentin Popescu a reușit să aducă marketingul adevărat în sport.

Așa au apărut parteneriate importante pentru sportul românesc, așa s-au născut acțiunile care au readus interesul pentru sport în mediul rural. Mii de mingi de fotbal, handbal, rugby, baschet sau volei au mers la copiii cu situații materiale precare, ce nu-și puteau permite acest cost.

Când pasiunea devine meserie

„Fac din pasiune meserie și asta mă ajută se reușesc”, este motto-ul prin care Valentin Popescu explică succesul său și al campaniilor desfășurate de Fundația Alexandrion. Iar Nawaf Salameh, fondatorul şi preşedintele Grupului Alexandrion a văzut în această combinație de pasiune și muncă, îmbinarea perfectă pentru un proiect de succes, Fundația Alexandrion. Și da, nu mai este un secret, atunci când cunoști fenomenul sportiv, dar ai și știința marketingului în ADN, succesul este o chestiune de nuanță. Pentru Valentin Popescu rezultatele vorbesc de la sine.

Valentin Popescu, director de marketing sportiv și comunicare la Alexandrion Group

În doar 5 ani Gala Trofeelor Alexandrion a ajuns cea mai importantă festivitate anuală dedicată sportului românesc. Fundația Alexandrion a premiat anul acesta nume mari, ca Simona Halep sau Marian Drăgulescu dar și super campioni în devenire ca Alina Vuc sau Elena Andrieș. La evenimentul din acest an pe scenă s-au aflat nume uriașe pentru sportul românesc: Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi, Gabi Balint, Helmuth Duckadam, Ana Maria Brânză, Alina Dumitru, Răzvan Raț sau chiar ministrul Tineretului şi sportului, Ionuţ Stroe, semn al recunoașterii galei ca eveniment de mare anvergură pentru sportul românesc.

Nawaf Salameh, președinte Alexandrion Group și al Fundației Alexandrion și Helmuth Duckadam, “eroul de la Sevilla”

Fundația Alexandrion a comunicat prin sport și în pandemie

Viziunea pentru proiecte de succes nu se oprește nici în pandemie, așa că Fundația Alexandrion a avut într-un an greu încercat pentru sport numeroase acțiuni de marketing. Câte un set cadou de mingi (de baschet, rugby, fotbal și volei) s-au oferit câștigătorilor concursului despre cunoștințe din domeniul sportului organizat de Business Philosophy. Deasemenea Fundația Alexandrion le-a oferit juniorilor de la CSU Voluntari câte o minge de baschet, în cadrul unui eveniment organizat în Sala de Sport Gabriela Szabo ȋn această toamnă.

Prima competiție din ciclismul mondial de după pandemie a avut alături evident Fundația Alexandrion. Turului Ciclist al Sibiului a avut chiar în prologul său tricoul galben, cel mai important tricou din ciclism, oferit de Fundația Alexandrion.

Fundația Alexandrion a oferit tricoul galben în prologul Turului ciclist al Sibiului 2020

Eforturile celor care luptă în prima linie pentru o revenire la normal au fost și ele răsplătire prin acțiunea Fundației Alexandrion. Astfel s-au oferit mingi echipei de fotbal ISU SMURD Tulcea, formată din 15 jucători, adevăraţi eroi prin munca şi dedicarea lor.

Golful este un alt sport de care Fundația Alexandrion a fost aproape în acest an prin susținerea evenimentului “Golf & Family Day”, organizat de Camera de Comerţ Româno Britanică. A fost premiat jucătorul care a lovit mingea cel mai aproape de steagul cu numărul 3, ȋn cadrul probei „nearest to the pin”. De asemenea, Fundaţia Alexandrion a oferit mingi de fotbal şi de volei tuturor participanţilor.

Padbolul, un sport aflat la nivel e pionierat în România a fost și el susținut de Alexandrion Group, prin Fundația Alexandrion, care a premiat câștigătorii primelor două ediții ale Romanian Padbol Tour, de la Craiova și Bârlad. Deasemenea Fundaţia Alexandrion a susţinut și primul turneu de baschet 3X3 online ȋn luna mai, precum şi primul campionat de baschet 3X3 online, desfăşurat ȋn acest an, ambele organizate de Sport Arena Streetball. Fundaţia Alexandrion s-a aflat deasemenea printre susţinătorii competiţiei de minifotbal Victory Cup, un turneu care a avut loc la ȋnceputul anului şi care a strâns la start 96 de formaţii şi peste 1.500 de jucători legitimaţi.

One thought on “Implicare prin comunicare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *