Alexandrion Group susţine dezvoltarea industriei de băuturi alcoolice prin strategii de perfecţionare continuă a specialiştilor şi oportunități de formare pentru absolvenții de studii superioare

Alexandrion Group susține dezvoltarea industiei de băuturi alcoolice din România, prin strategii de perfecționare continuă pentru specialiștii și personalul implicat în mod direct în activitatea de producție și oportunități de formare profesionala pentru absolvenții de studii universitare, în cadrul unităților de producție ale companiei. Implicarea și preocuparea constantă a managementului de la toate nivelurile de decizie în selecția riguroasă, asimilarea și integrarea armonioasă în cadrul organizației, precum și în dezvoltarea profesională complexă a noilor angajați, se reflectă în mod direct în eficienţa activității și calitatea superioara, recunoscută la nivel naţional și internaţional a băuturilor alcoolice din portofoliul Alexandrion Group, cu impact pozitiv semnificativ asupra întregii industrii de profil.

Pentru formarea și dezvoltarea unei echipe de specialiști și experți capabili să aibă o contribuție importantă la strategia de dezvoltare a grupului pe termen lung și să implementeze proiecte care să aducă plus valoare companiei, în ultimii 4 ani, Alexandrion Group a derulat procese de recrutare riguroase în rândul absolvenților de studii universitare cu profil de industrie alimentară, identificându-i pe tinerii cu potențial. Astfel, în toate entitățile grupului, în cadrul departamentelor de cercetare și producție, au fost angajați absolvenţi ai unor centre universitate prestigioase din România, cu rezultate și competente remarcabile, care vor fi implicați în implementarea proiectelor de dezvoltare vizate de Alexandrion Group pentru perioada următorilor 5-10 ani. Președintele și fondatorul Alexandrion Group, dl. Nawaf Salameh are o contribuție majoră la acest demers, implicându-se în mod direct prin facilitarea comunicării cu reprezentați ai câtorva centre universitare de renume din România, care, încrezători în strategia grupului, au răspuns cu entuziasm invitaţie de a colabora cu Alexandrion Group.

Susținerea educației și a tinerilor care își doresc să își construiască o cariera în industria băuturilor alcoolice a fost întotdeauna o prioritate pentru noi. Astfel, Alexandrion Group le pune la dispoziţie tinerilor, resursele necesare pentru a-și putea însuși cunoștinte și a dobândi competenţe, prin organizarea de vizite de documentare periodice la obiectivele aparținând grupului, deschiderea laboratoarelor și secțiilor de producție pentru organizarea practicii studenților sau masteranzilor care se pregătesc pentru industria de producție a băuturilor alcoolice sau pentru domenii complementare acestei ramuri economice. Oaspeții Alexandrion Group sunt întotdeauna întâmpinați cu mult interes și entuziasm de colegii ce-și desfășoară activitatea profesionala, de zi cu zi, în unitățile noastre de producție.

Cunoștințele și experiența dobândite în cadrul Alexandrion Group s-au dovedit extrem de utile în zona de formare educațională continuă pentru tinerii angajați și au fost remarcate și apreciate de către cadre universitare cu o experiență marcantă. Recent, doi dintre membrii echipei din cadrul Distileriilor Alexandrion au absolvit cu succes cursurile de masterat organizate de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Facultatea de Inginerie Alimentară pentru programele de studii “Controlul și expertiza produselor alimentare” și “Managementul securităţii mediului şi siguranţa alimentară”. Lucrările de disertație susținute în faţa comisiei de examen au fost apreciate, deopotrivă, atât pentru conținutul lor științific, dar și pentru excelența ancorare în problematica de actualitate specifică locului de munca și domeniului de interes mai larg al industriei băuturilor.

Disertația colegei noastre, ing. Larisa-Gabriela Leontică cu titlul “Studiu privind evaluarea calității alcoolului etilic de origine agricolă, materie primă în industria de obținere a băuturilor spirtoase”, s-a realizat sub îndrumarea doamnei conf. univ. dr. ing. ec. Adriana Dabija- cadru didactic cu o experiență bogată în activitatea de formare a numeroase generații de ingineri specilizati în industria alimentară, autor a numeroase lucrări de specialitate publicate în tară și străinătate și s-a bazat și pe experiența deja dobândită de autoare în cadrul Laboratorului Distileriilor Alexandrion din Pleașa, jud. Prahova, echipa în care s-a integrat rapid, cu mult succes, beneficiind de permanenta coordonare a doamnei Cătălina Preda, managerul acestei structuri esențiale, pentru buna desfășurare a activităților de cercetare și producție specifice. Îmbinarea părții teoretice cu cercetarea de caz, realizată în cadrul laboratorului a conferit, conform comisiei de examen, o notă aparte de originalitate și pragmatism lucrării și a evidențiat concluzii relevante, de interes pentru management și specialiști.

O lucrare de disertație care s-a bucurat de aceeași apreciere din partea comisiei de examen, a fost realizata de ing. Andrei George care, folosind experiența și specificul activității sale din cadrul secției de preparare a Distileriilor Alexandrion, unde îndeplinește funcția de sef de secție adjunct, a abordat un subiect extrem de interesant și de actualitate în aceasta industrie: managementul apei în tehnologia de obținere a băuturilor spirtoase. Doamna conf. univ. dr. ing. ec. Adriana Dabija l-a îndrumat în întreaga sa activitate de cercetare. În realizarea studiului de caz, aplicat la specificul activităților de producție din Alexandrion, Andrei George a avut sprijin “din teren” din partea ing. Sorin Avram, sef de producție, ing. Raluca Sălcudeanu, sef secție și ing. Radu Petrache, sef secție Tehnică. Prin munca depusă și tratarea la înalt nivel științific a lucărilor de disertație și cercetării dedicate studiilor de caz, Larisa Leontică și George Andrei, au dat dovadă de putere de mobilizare și inovare exemplare în domeniile în care își doresc să își dezvolte cariera profesională.

Abordarea temelor de disertație și prin prisma experienței profesionale în plină consolidare dobândite în cadrul Distileriilor Alexandrion, de către tinerii angajați, este o motivație în plus pentru Alexandrion Group să continue să mențină și să diversifice în viitor modalitățile de promovare a legăturilor cu mediul universitar românesc, pentru a contribui, în contextul pe care îl parcurge economia, alaturi de alte companii, la procesul necesar de atragere a tinerilor specialiști pregătiți din sistemul universitar românesc pe piața internă a muncii.

Alexandrion Group își exprimă gratitudinea și aprecierea faţă de distinsul colectiv de cadre universitare de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava pentru munca susținută desfășurată cu fiecare nouă generație de studenți care se îndreaptă către acesta instituție de renume a învățământului românesc și pentru eforturile semnificative vizibile în calitatea absolvenților deveniți ulterior profesioniști cu rezultate remarcabile. Mulțumirile Alexandrion Group se îndreaptă în mod particular către dl. prof. univ. dr. ing. Mircea Oroian, care a colaborat îndeaproape cu grupul și a susținut eforturile noastre de a contribui într-un mod relevant la dezvoltarea industriei de băuturi alcoolice din România.

Despre Alexandrion Group:

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de vinuri și băuturi spirtoase din România și singurul producător de single malț din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion și Distileriile SABER 1789, care împreună, au o istorie de peste 200 de ani în industria spirtoasă locală și au creat unele dintre cele mai puternice mărci din România, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5* și 7*, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova precum și alte produse au asigurat Grupului poziția de lider al pieței de băuturi spirtoase și tradiționale din România . Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea, completându-și portofoliul cu vinuri premiate, liniștite și spumante, sub denumirea THE ICONIC ESTATE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *